
Patrick Suskind, autorul best seller-ului Parfumul este genul de autor care isi pune intrebari din cele mai diverse, de la misterul care invaluie iubirea si fragilitatea timpului pana la [Copil fiind mi-am pus deseori] intrebarea “de ce in romane oamenii nu merg niciodata la toaleta”: “Nici in basme n-o faceau, nici in opere, piese de teatru , in filme, tablouri sau sculpturi. Una din cele mai importante activitati ale omului, care poate fi uneori foarte presanta, ba chiar vitala, era de negasit in arta.[...] De ce nu a existat in istoria omenirii un cult al excrementelor , dar a existat, in schimb, un cult al sanilor, al vaginului si al falusului?”
Socrate numeste iubirea in Phaidros un delir nefast, iar a fi indragostit – o boala, o nebunie divina, inspirata de zei, care da aripi sufletului incorsetat de terestru: “Eros insusi nu e un zeu, nu e bun ori rau, frumos sau urat, ci un mare daimon, un mijlocitor intre oameni si zei, un pisalog care le inoculeaza oamenilor dorinta de ceea ce le lipsteste: frumosul, binele, fericirea, perfectiunea – toate acestea, atribute divine a caror rasfrangere indragostitul o vede in persoana iubita – si, in cele din urma, chiar si nemurirea”.
Incercand sa identifice tipurile de iubire posibila Suskind da trei exemple din viata reala care se circumscriu unor 3 tipare: iubirea fizica (“animalica”), iubirea implinita si traita total, intr-o cvasi depdendenta fizica si mentala si iubirea neimplinita, imposibila tocmai prin evaporarea ei la o eventuala marturisire sau consumare prin trairi reciproce.
In toate cele trei cazuri concluzia autorului este sigura: “in iubire si in cei indragostiti se manifesta o doza considerabila de prostie”. Si asta o poate observa oricine si-ar reciti dupa zece-douazeci de ani scrisorile de dragoste trimise obiectului iubirii: continut banal, stil penibil.
“O singura privire aruncata privirii iubitului privindu-si iubita ne e de-ajuns pentru a constata ca privirea lui e goala si ca el insusi e, cum bine se spune, “rapit”. Tot ce fusese odinioara spirit intr-insul, inteligenta, luiciditate, curiozitate si prudenta a disparut fara urma. Ceea ce ramane este, ca in privirea celui transfigurat de presupusa prezenta a divinitatii, expresia celei mai curate nerozii”.