Metropolis

ECSTASY
Ryu Murakami
Polirom, 2007. Trad. Mihaela Butnariu

Prima parte

Inca n-am terminat cartea, mai am vreo 175 de pagini din 325, insa nu m-am putut abtine. Este extraordinara! Gata, incerc sa temperez entuziasmul, ca altfel epuizez superlativele in doua randuri si ma duc sa ma culc (sau sa muncesc, ma rog). Aseara am sorbit pur si simplu doua sute de pagini - ma enerva cand trebuia sa-mi iau apa sau sa merg la baie, mi-am pus tigarile, scrumiera si bricheta astfel incat sa le gasesc fara sa-mi desprind ochii de pe carte si m-am oprit de doua ori sa dau telefoane entuziaste (cu subiectul Ecstasy, evident) in Romania. Daca n-as fi fost moarta de oboseala, cu siguranta as fi terminat-o, iar de cand am venit la birou sunt un car de nervi ca mai e lume prin preajma si nu pot scoate volumul (mai are si coperta ciclam!) din poseta.

Povestea din Ecstasy, spre deosebire de “Albastru…”, este chiar o poveste, nu o insiruire aleatorie de orgii. Parca Ryu si-ar fi antrenat creierul, si-ar fi facut mana, iar acum vine sa ne arate ca, pe aceleasi coordonate ale autodistrugerii si goanei demente dupa limitele absolute ale simtirii unei fiinte umane, el poate sa creeze un mare roman (vorbesc serios, mare, clasic, de neuitat) de o forta absolut bulversanta.

Citeste tot articolul »

De la inceput marturisesc spaima teribila ce m-a incercat inainte de a ma apuca de Teodosie. Si mai adaug la asta spaima si mai teribila (!) de a scrie despre carte. Ok, atunci taci! ar trebui sa-mi zica lumea!:) Nu voi, nu poci pentru ca sa ma abtin…

Ca sa dovedesc prima spaima, este suficient sa spun c-am citit 4 sau 5 alte carti din teancul cumparat de la Polirom acum doua luni, si adus la Viena acum o luna, inainte de a pune, sfios, mana pe romanul lui Razvan Radulescu. Toate opiniile pe care le vazusem eu prin cronici si toate insemnarile despre carte de pe bloguri erau aproape superlative. Luciat, care are de departe mai mare influenta asupra mea decat criticii:) are si ea nu superlative, ci hiper-superlative, mega-laude la adresa ei. Bine, bine, si eu ce ma fac? Fin’ca: 1. mie cele cateva carti postmoderniste citite nu mi-au placut mai deloc; 2. fantasy-ul nu ma atrage decat in masura in care povestea e impecabila; 3. personajele “teodosiene” insiruite de luciat m-au facut sa zambesc nitzel si sa fug de carte dup-aia ca dracu’ de tamaie…
Citeste tot articolul »