Metropolis

DUNE
Frank Herbert
Nemira, 1992. Trad. Ion Doru Brana

Desigur ca a fost a nu stiu cata recitire (si de data asta m-am oprit numai la ea, nu am reluat intreaga serie), insa mi se facuse dor tare! Intervalul a fost maricel, patru sau cinci ani - nu luasem cartea la viena, deci pot spune cu mana pe inima ca intrasem in dune-sevraj. Am inceput-o luni seara, marti am avut alte treburi, miercuri la fel pana pe la zece jumate, asa c-am stat pana la 1:30 a.m. s-o termin. Ceea ce m-a facut sa adorm joi seara in avion, de epuizare, cu toate ca aveam in brate Lumea lui Garp.

La fel cum am scris si despre Harry Potter si cum as scrie despre Lord of the Rings, sunt periculos de aproape de intoleranta fata de cei carora nu le place cartea asta. Nu pot sa-mi imaginez cum e sa nu te indragostesti de Paul Atreides si sa nu regreti un pic, desi mut de admiratie, transformarea lui in Paul Muad´dib. Cum e sa nu te treaca fiorii la intalnirea cu civilizatia fremena si viermii de nisip de pe Arrakis. Sa nu ramai uimit de puterea mintii scriitorului care a inventat organizatia Bene Gesserit, scopul ei, Kwizatz Haderach, sau modul in care aceasta manipuleaza istoria folosindu-se in egala masura de religie si genetica.

Dune este o splendida lectie de viata deghizata in science fiction. Are absolut toate ingredientele necesare unei capodopere si mai mult decat atat. Povestea este plina de suspans, aventura de cea mai buna calitate cu logica impecabila. Personajele sunt exceptionale, din familia celor ce creeaza tipuri, referinte - de la doamna Jessica la mentatul Thufir Hawat, de la Liet-Kynes la Cucernica Maica Gaius Helen Mohiam. Psihologia lor este si veridica si dezvaluita cu subtilitate, reactioneaza la momentul potrivit, in modul potrivit. Conceptele create de Frank Herbert pentru a prezenta universul sunt minutioase, inteligente si verosimile. Melanjul, mirodenia de pe Arrakis, e atat un drog, cat si forta necesara prestientei Ghildei spatiale, organizatia ce detine forta de transport in spatiu. Sardaukarul, forta de elita a armatei imperiale (un fel de SWAT) are luptatorii conditionati prin educatia primita pe o planeta-inchisoare. Mentatii - oameni educati sa aiba o logica fara cusur, sa functioneze ca un computer, dar fara greselile lui. Bene Gesserit - probabil cea mai interesanta si puternica gaselnita a cartii - forta care incearca sa tina fraiele istoriei educand femei care sa manipuleze intregul univers. Ecologie si biologie - instrumentele inventate de fremeni pentru a contracara puterea desertului si lipsa apei: distraie, captatoare de roua, tobosari care sa cheme viermii de nisip, constitutia viermilor, felul in care sunt legati de mirodenie.

Toate aceste lucruri ies de sub pana lui Herbert atat de natural si de curgator, incat nu mai este vizibil efortul de ani, probabil, pe care a trebuit sa-l faca pentru a creiona conceptele si a face tona de cercetare absolut necesara pentru ca totul sa iasa atat de firesc si de verosimil. Pentru ca ce face el este sa gaseasca alte vehicule, de natura science fiction, pentru a ilustra intr-o modalitate unica si personala aceleasi valori, aceleasi idealuri, aceleasi idei despre umanitate ca marea literatura de oricand si de pretutindeni: lupta pentru putere, lupta pentru supravietuire, dragostea, devotamentul, manipularea, ura, dezbinarea, dorinta de bogatie si cucerire, slabiciunile omenesti si dorinta de a-ti depasi limitele.

Iar aceasta diferenta specifica realizata de Herbert in Dune este exact ceea ce da valoarea exceptionala a cartii. Unicitatea ei este indubitabila si in spatiul literar general si in subspecia SF. Iar eu sunt absolut convinsa ca, de data asta, entuziasmul meu este pe deplin justificat, acoperit de geniul scriitorului cu asupra de masura. Stiu si simt inflacararea a generatii si generatii de adolescenti (si nu numai) ce vor fi inspirate de Dune.