Metropolis

Somnul ratiunii naste monstri si face loc capriciilor! Aceasta este sintagma care mi-a atras atentia in momentul in care am deschis cartea. Sau poate faptul ca era vorba despre Goya, despre Spania, m-a facut sa o citesc. O carte destul de stufoasa, dar pe care nu am putut sa o las din mana pana la final.

Intreaga Spanie se oglindea in aceste capricii : o natura inexorabila, un cer sumbru de la care nu era de asteptat nimic, desi nu putem renunta la rugaciuni, o apasare veche, insuportabila, dar mereu reinnoita si brusc furioasa, o bizarerie normala, o prezenta a mortii ca un membru al familiei, siguranta calma ca ratiunea nu conduce lumea si chiar adevarul suprem este sigur irational, demoni sezand langa foc, trecerea brusca de la zambetul unei femei la visele cele mai negre […] Intreaga Spanie si chiar mai mult.

Aceasta este lumea evocata de Jean-Claude Carriere in romanul sau “Fantomele lui Goya“.
Cunoscand perioada sa de glorie, poporul spaniol se putea mandri odata ca “soarele nu apune niciodata pe pamanturile regelui Spaniei”. In secolul de aur, un sfert din populatia pamantului depindea de puterea spaniola. O suta cincizeci de ani mai tarziu, la sfarsitul secolului XVIII-inceputul secolului XIX, Spania aparea ca subiect obisnuit in conversatiile oamenilor din cauza declinului sau, a ramanerii in urma fata de noile puteri : Anglia, Franta, Germania, SUA.

Prezentand ascensiunea puterii bonapartiste, a ideilor revolutionare in ceea ce priveste libertatea omului si efectele acestora asupra intregii Europe, Carriere imbina cu maiestrie istoricul- realitatea- cu fictiunea- o poveste tulburatoare despre pasiuni si iluzii, putere si supunere, divin si profan, pacate si mantuire.

In aceasta Spanie decazuta se impletesc destinele a trei personaje care par a fi creatiile, produsele unui capriciu apartinand unei minti sadice superioare. «Jucaria » preferata a acesteia din urma este Lorenzo Casamares, unul dintre cei mai puternici dominicani din randurile Inchizitiei. La inceputul romanului acesta se dovedeste adeptul unei mai mari severitati a puterii inchizitorii. El initiaza demersurile de descoperire si pedepsire a « ereticilor », oameni de alte religii sau sustinatori ai unor idei noi, revolutionare care puteau duce chiar la disparitia Inchizitiei: « Astazi trebuie sa baram calea, prin toate mijloacele, iluziilor satanice starnite de aceasta revolutie feroce, care e opera unor minti bolnave ». Trezindu-se victima propriilor convingeri, el se va debarasa de crezul sau initial- intarirea puterii Inchizitiei pentru a « elibera » lumea de demoni si pacate prin opresiune- in momentul in care observa diferenta dintre mit si discursul rational. In a doua parte a romanului este prezentat un Lorenzo ateu, fidel unui alt crez, de aceasta data libertatea si egalitatea promovate de revolutionarii francezi. Ideea libertatii il pasioneaza, facand din ea un tel: eliberarea fratilor spanioli de sub « tirania ereditara », dar ii aduce totodata si moartea.

Urmarindu-i cu atentie discursurile atat din prima parte a romanului cat si din partea a doua, observam ca, de fapt, nu s-a produs nici o schimbare in acest personaj ci doar in ideile pe care le sustine cu convingere, dupa cum spune si Goya in sinea lui : « Ai trecut de la o extrema la alta. Crezi ca te-ai schimbat, dar vad foarte bine ca esti acelasi om ». Si, intr-adevar, Lorenzo trece de la extrema opresiunii la cea a libertatii, devenind astfel victima unei sorti tragice, statut intarit de faptul ca lasa in urma lui alte victime.

Ines Bilbatua, in varsta de 18 ani, fiica unui comerciant instarit este principala sa victima. Ea este aruncata in valtoarea suferintei si apoi a nebuniei de catre idealul mistuitor al lui Lorenzo. Ines este suspectata ca ar fi practicat ritualuri iudaice (din cauza faptului ca nu manca preparate din porc pentru ca, in mod absurd (!) nu-i place carnea de porc) fiind deci o eretica si obligata prin tortura sa marturiseasca o vina pe care fata nu o poarta. Inchisa de Inchizitie, departe de familie, soarta se hotaraste sa fie si mai cruda cu ea, daruind-i o fetita care insa ii este luata inca de la nastere. Acel moment este tragic retrait de fata pentru tot restul vietii ; sa mentionam si faptul ca tatal copilului e chiar dominicanul Lorenzo?… Este de la sine inteles. Astfel, Ines (al carei portret este pictat de Goya) devine una dintre fantomele pictorului, chipul ei angelic numarandu-se printre putinele care il fac pe acesta sa picteze nu doar un portret, ci o viata si fiind singurul care va starui in mintea marelui creator al Capriciilor.

Francisco Goya incearca parca, pe tot parcursul romanului sa redea echilibrul unei lumi zdruncinate de haos inexplicabil. Frustrat de propriul sau handicap- surzenia aparuta in cel de-al cincilea deceniu al vietii sale – Goya insusi subliniaza faptul ca el « nu priveste ci vede »; probabil ca este adevarat ceea ce se spune : atunci cand iti pierzi unul din simturi, celelalte actioneaza cu o mai mare intensitate. Astfel, el « vede » consecintele actiunilor de expansiune ale imperiului lui Bonaparte, conduse de setea de putere sub pretextul obtinerii libertatii: invazii, revolte, executii, torturi, schimbarea liderilor politici, trecerea de la monarhie la republica, intoarcerea spaniolilor impotriva propriilor frati spanioli, saracie si mizerie.

Pe fondul acestei miscari revolutionare, la nivel european, cu repercusiuni la nivel mondial, el nu este decat un observator neputincios care se multumeste doar cu redarea prin picturile sale a realitatii. Cu toate acestea, se simte oarecum dator sa stabilieasca
intr-un fel echilibrul iar singura cale intrevazuta este de a-i inapoia lui Ines – acum imbatranita cu mai mult 15 ani (trecuti) – copilul demult pierdut. Esueaza in aceasta incercare dar nu si in a oferi posteritatii niste imagini definitorii atat pentru o lume trecuta cat si prezenta si viitoare. Fantomele lui Goya au bantuit lumea inca de la inceputurile ei si continua si astazi.

O intelegere cat mai buna a mesajului acestui roman cat si o contraargumentare in spijinul unei pareri diferite de a mea – aceea ca opera lui Carriere merita cu siguranta sa fie citita – necesita in mod imperios lectura acestei carti! Va va capta atentia inca de la inceput si veti fi uimiti de cat de repede se termina! Poate prea repede…