Metropolis

Nu toate biografiile sunt stralucite si captivante. E un truism, intr-adevar, dar cum altfel am putea aprecia o excelenta poveste de viata ca cea a Fridei Kahlo?

Romanul Frida, scris de Barbara Mujica, spune povestea unei artiste unice in istoria Mexicului, cunoscuta mai ales pentru autoportretele suprarealiste si care a inspirat nu numai un roman, dar si un film de succes.

In roman, vocea naratorului este chiar vocea Cristinei, sora mai mica a Fridei care, dupa propriile marturisiri, a trait viata surorii ei asa cum a purtat, pentru o vreme, la mana a doua, hainele Fridei pe cand erau copii. Prin vocea Cristinei din cabinetul unui psiholog, intram in lumea copilei, femeii, artistei, sotiei si amantei Frida Kahlo.

La 6 ani, Frida este mutilata de poliomielita, ramanand cu un picior mai scurt iar la 18 ani, o bara ii strapunge pieptul trecand prin vagin in urma unui accident de tramvai. Urmarile acestui accident o insotesc toata viata. Nu va putea face copii iar primele ei tablouri care obtin aprecierera publicului larg le picteaza intinsa pe pat, pe un sevalet sustinut uneori de mama ei.

De-a lungul romanului, se construiesc mai multe teme, dintre care tema rivalitatii ne ajuta sa intelegem relatia dintre cele doua surori intre care se interpune un barbat, celebrul  pictor muralist Diego Rivera. Pentru ca Frida stie cum sa atraga mereu privirile, ea este cea care beneficiaza de atentia tuturor (in copilarie de cea a parintilor, iar mai tarziu, cand ajunge artista, de cea a unor personalitati de notorietate), in timp ce Cristina traieste in umbra Fridei, traieste inca o data intamplarile pe care Frida le povesteste si chiar ajunge sa-l iubeasca pe sotul surorii sale.

De multe ori, Cristina isi marturiseste invidia pe care a resimtit-o nu numai fata de stralucirea si atentia de care beneficia Frida dar si fata de educatia ei. Poate ca aceasta invidie o determina pe Cristina sa rivalizeze cu Frida pentru iubirea lui Diego, desi sentimentele pentru acest barbat par a fi incontrolabile, iar Cristina il iubeste sincer. Totusi, nu poate sa nu se intrebe “de ce oamenii care se iubesc se chinuie mereu unii pe altii”. Ea o face pe Frida sa sufere (caci Frida stie de relatia dintre Cristina si Diego si nu se impotriveste), Diego pe Frida inseland-o de nenumarate ori, fara sa ii ascunda, Frida pe Diego arborand nu numai relatiile heterosexuale, dar si pe cele bisexuale, Frida pe Cristina, ori de cate ori ii da de inteles ca ii este inferioara.

Desi Frida prezinta in majoritatea paginilor intamplari triste si situatii tensionate, atmosfera resimtita nu este deloc trista, apatica ci plina de viata, tonica. Frida devine dependenta de opiu si morfina, orice ii poate calma durerile, numai pentu a continua sa picteze. Iar Cristina rezista cu stoicism remarcelor rautacioase ale surorii sale. Diego intampina mereu greutati in privinta picturilor pentru ca regimurile politice sunt schimbatoare iar el influentat de ele. Fiecare personaj este un luptator care inspira, pana si tatal celor doua surori, care german fiind, accepta sa traiasca intr-o tara unde evreii erau considerati paria ai societatii.

O alta dimensiune a romanului, in afara de a crea o imagine cat mai clara a relatiilor familiale, este cea istorica si politica, pentru ca Barbara Mujica recreaza Mexicul de dupa revolutie, cel din timpul dictaturii lui Huertas cand simpatizantii lui Zapata faceau legea.

Dincolo de transformari si intamplari, dincolo de destine individuale si nationale, intrebarea cu care voi asocia de acum inainte romanul Frida este “de ce oamenii care se iubesc se chinuie mereu unii pe altii”, o intrebare la care am crezut de multe ori ca am gasit raspunsul si tot de atatea ori m-am indoit.