PostsLeapsa terorista
MICUL DEJUN AL CAMPIONILOR
Kurt Vonnegut
Polirom, 2008. Trad. Carmen Patac
Nu pot spune ca Micul dejun m-a transformat intr-un mai mare fan Vonnegut, mi-a placut mult mai tare Abatorul cinci. Si cred ca sunt mult prea optimista si prea sentimentaloida ca sa ajung vreodata sa ma indragostesc de Vonnegut cu adevarat. Îi gust pe deplin sarcasmul, realizez valoarea pe care o are, unicitatea în peisajul literar american şi nu numai. Însă mă cam doare Vonnegut, mi se pare înspăimântător de cinic.
Iar Micul dejun al campionilor este mai…dezlânată într-un fel decât Abatorul. Face un mişto teribil de mai toate simbolurile americane, de la drapel la untul de arahide, acuză tranşant şi violent nu numai stilul de viaţă, ci şi mai toate marile momente şi marile figuri ale istoriei americane - în fine, cred că a fost destul de greu de înghiţit de mulţi. Dar nu asta mi s-a părut deranjant, ci faptul că este greu de urmărit. E parcă prea mult de expus prin intermediul unei poveşti care nu se leagă. Evident că la Vonnegut întâmplările, normale sau absurde, precum şi personajele, fireşti sau alienate, aliene şi alienante sunt numai un pretext, un vehicul pentru marea demonstraţie despre absurditatea, ridicolul şi răutatea majorităţii fiinţelor umane, despre derizoriul dorinţelor lor şi întunericul lumii pe care şi-o construiesc în jur. Însă la un moment dat acest artificiu mie mi se pare obositor, dus prea departe, în detrimentul plăcerii lecturii.
Mi se va replica, poate, că Vonnegut nici nu vrea să ai vreo plăcere a lecturii, că nici nu i-a trecut vreo clipa prin cap să ne distreze, să ne facă să ne simţim confortabil. Problema este că, deşi cred că înţeleg acest mobil, nu ştiu dacă mai vreau să-l urmăresc pe Kilgore Trout, în normalitatea lui printre monştri. Mă sperie puţin acest scriitor cu abilitatea lui de a forţa înţelegerea marilor adevăruri prin provocarea de şocuri. Mi-e atât de greu să accept ceea ce expune el, încât probabil aş fi foarte bună de personaj stupizoid prin romanele lui .
După cum se vede, diferenţa dintre receptorul capricorn şi cel terorist când la serviciu e Vonnegut este foarte mare. Simţire şi raţiune, mai precis! Sper să nu mi-o ia nici ea nici ceilalţi mari fani Vonnegut în nume de rău, mai ales că vorbim de un scriitor atât de mare, încât nu se poate pune problema dezacordului cu privire la valoarea lui, ci cel mult la nivel de…calificare a receptării lui, aş zice.
Pentru un actor este atît de firesc sã se exprime prin intonatii, mimicã, limbaj gestual, încît tanscrierea cuvintelor dintr-o conversatie nu reface decît o micã parte din întelesurile si farmecul convorbirii. Destinul artistic al Luminitei Gheorghiu nu a evoluat simplu si solar. A fost strãlucirea rolurilor mici, au fost perioade de tãcere si, brusc, datoritã filmului, explozia unui talent care a existat dintotdeauna si care acum uimeste prin profunzime, prin felul simplu în care exprimã ambiguitatea vietii de dincolo de personaj. Cînd a venit în redactia Dilemei vechi era foarte intimidatã. Apoi, ca într-un bun rol de teatru, tracul nu s-a mai vãzut.
Comment by Mircea Popescu on May 24, 2009 at 5:26 pm
Salut, va invit sa sustineti un proiect cultural pentru copii. E vorba de un site de carti gratuite in format electronic, care se pot printa cu o imprimanta obisnuita si capsa cu un capsator de birou. Obtineti astfel o colectie intreaga de povesti frumoase. Textele si ilustratiile sunt puse la dispozitie de scriitori, traducatori si ilustratori care demonstreaza ca pot face si ceva din suflet, nu doar pentru bani. Va rugam sa ne vizitati siteul si sa ne sprijiniti descarcand povesti. Ne gasiti pe siteul http://www.povestealuijester.blogspot.com
Comment by Jester on May 29, 2009 at 2:04 pm