Metropolis

Pictor de razboi
Arturo Perez-Reverte
Polirom, 2008. Trad. Ileana Scipione

Imi era dor de spaniol si mi-am adus aminte ca mai am o ultima carte de-a lui in teancul urias de necitite. Deja vorbim de mai mult de doua saptamani in urma, nu m-am mai invrednicit sa scriu nimic din motive de preumblari, mici incercari de vacanta.

Pictor de razboi este o surpriza pentru cititorii de Reverte. Poate cea mai profunda si cu cea mai mare miza carte a lui de pana acum, distiland experienta lui de jurnalist in zone conflictuale (printre altele a venit si la Bucuresti imediat dupa 21 decembrie 1989). O fata a naturii umane pe care nu doream neaparat s-o cunosc, o propunere de explicatie pentru cruzimea si rautatea din noi pe care nu stiu daca vreau s-o accept: insasi inteligenta.

Povestea din roman este a unui fotograf de razboi, de un succes extraordinar, cu fotografii care au facut coperti de Newsweek et alia, care, dupa moartea iubitei sale langa Vukovar se retrage intr-un turn pe o coasta spaniola. Revine la pictura, ceea ce studiase de fapt, si compune “opera vietii” lui, o fresca pe interiorul turnului cu toate scenele de razboi care l-au impresionat in picturile marilor maestri, incercand sa surprinda in fiecare o traire de-a lui, din fotografiile pe care le facuse.

Descrierea mea este foarte simplista. Reverte, ca in toate romanele lui, este de o eruditie fabuloasa in ceea ce priveste tehnicile de pictura si fotografie, explicand geometriile si expunerile si axele si perspectivele intr-un detaliu halucinant. Cum face si cu istoria reala a povestii din tablou, istoria picturii si tehnica sahului in “Tabloul flamand”, istoria cautatorilor de comori si a tehnicilor de navigatie in “Harta sferica”, istoria Sevillei si a familiilor ei aristocratice, a Vaticanului si a intereselor lui in “Conspiratia din Sevilla” ori cu istoria si tehnica scrimei in “Maestrul de scrima”. Este de-a dreptul umilitoare aria vasta a research-ului pe care-l face pentru fiecare carte, fiindca refuz sa cred ca toate aceste cunostinte ii stateau deja la indemana.

Marea diferenta intre “Pictor de razboi” si celelalte consta in abordare si in idee. S-a terminat cu povestile frumoase in care se celebreaza intensitatea vietii, puterea dragostei, femeile fascinante, pofta de a trai si de a simti pana dincolo de granitele probabilului. Aici dam peste spectrul mortii, semnificatia omorului, reflectarea omuciderii in creierul si inima celui care o face si celui care priveste, problema indiferentei sau a luciditatii in calitate de spectator (angajat?) la un razboi, carnagiu, macel, distrugere. Ce transformari se petrec in spatele cortinei puse de lentila aparatului de fotografiat? Cata cruzime poate produce si poate duce un om? Ce-ti face moartea ca spectacol si ca parte din viata ta?

Partenerul pictorului pe parcursul romanului este un croat pe care el il facuse celebru cu ani in urma, pozandu-l in prim plan cand revenea dintr-un atac impotriva sarbilor pe langa Vukovar, in primul conflict izbucnit in fosta iugoslavie (croati-sarbi). Fotografia castigase un mare premiu, contribuind la succesul si celebritatea tanarului fotograf – devenise imaginea soldatului croat de la Vukovar, dar era legata si de zilele in care iubita lui fusese ucisa de o mina ratacita pe marginea unui sant. Pentru croat aceeasi fotografie reprezentase declansatorul unei tragedii personale teribile. Si dupa zece ani de cautari croatul ajunge la turnul pictorului…sa-l ucida. Sa inteleaga si sa-l ucida.

Va las sa aflati si motivele si deznodamantul din roman, care este categoric un must-read…