Metropolis

De la inceput marturisesc spaima teribila ce m-a incercat inainte de a ma apuca de Teodosie. Si mai adaug la asta spaima si mai teribila (!) de a scrie despre carte. Ok, atunci taci! ar trebui sa-mi zica lumea!:) Nu voi, nu poci pentru ca sa ma abtin…

Ca sa dovedesc prima spaima, este suficient sa spun c-am citit 4 sau 5 alte carti din teancul cumparat de la Polirom acum doua luni, si adus la Viena acum o luna, inainte de a pune, sfios, mana pe romanul lui Razvan Radulescu. Toate opiniile pe care le vazusem eu prin cronici si toate insemnarile despre carte de pe bloguri erau aproape superlative. Luciat, care are de departe mai mare influenta asupra mea decat criticii:) are si ea nu superlative, ci hiper-superlative, mega-laude la adresa ei. Bine, bine, si eu ce ma fac? Fin’ca: 1. mie cele cateva carti postmoderniste citite nu mi-au placut mai deloc; 2. fantasy-ul nu ma atrage decat in masura in care povestea e impecabila; 3. personajele “teodosiene” insiruite de luciat m-au facut sa zambesc nitzel si sa fug de carte dup-aia ca dracu’ de tamaie…

Incepe sa ma convinga postmodernismul?

De la inceput marturisesc spaima teribila ce m-a incercat inainte de a ma apuca de Teodosie. Si mai adaug la asta spaima si mai teribila (!) de a scrie despre carte. Ok, atunci taci! ar trebui sa-mi zica lumea!:) Nu voi, nu poci pentru ca sa ma abtin…

Ca sa dovedesc prima spaima, este suficient sa spun c-am citit 4 sau 5 alte carti din teancul cumparat de la Polirom acum doua luni, si adus la Viena acum o luna, inainte de a pune, sfios, mana pe romanul lui Razvan Radulescu. Toate opiniile pe care le vazusem eu prin cronici si toate insemnarile despre carte de pe bloguri erau aproape superlative. Luciat, care are de departe mai mare influenta asupra mea decat criticii:) are si ea nu superlative, ci hiper-superlative, mega-laude la adresa ei. Bine, bine, si eu ce ma fac? Fin’ca: 1. mie cele cateva carti postmoderniste citite nu mi-au placut mai deloc; 2. fantasy-ul nu ma atrage decat in masura in care povestea e impecabila; 3. personajele “teodosiene” insiruite de luciat m-au facut sa zambesc nitzel si sa fug de carte dup-aia ca dracu’ de tamaie…

Situatia imi amintea prea tare de ciocnirea mea cu celebrul “Femeia in rosu”. Prevedeam acelasi scenariu: toata lumea e ahtiata dupa carte, unanimitate de laude, alearga repede si ia-o, mergi acasa disperat s-o citesti, si la jumatea cartii intoarce repede volumul cu coperta-n sus sa vezi daca pe bune scrie Babeti, Nedelciu si Mihaies acolo si n-ai luat din greseala vreo alta cartulie cu numele-asta…

Ei bine, din fericire scenariul meu era prost. Al lui Radulescu s-a dovedit mult mai bun, doar e profi, nu? Teodosie cel Mic este delicios, o incantare permanenta. Din pacate mi se pare ca nu am mai nimic nou de spus, asa este cum au zis toti: povestea e grozava, personajele de neuitat, te indragostesti de ele instantaneu, iar calitatea scrierii impecabila. Daca asta inseamna postmodernism, atunci jos palaria, dar mie nu mie se pare ca nici unul dintre autorii cititi de mine pana acum (daca nu-l includem in curent pe Cartarescu, pe care eu nu l-as include in nici un curent) nu atinge inteligenta lui Razvan Radulescu, atat inteligenta in utilizarea procedeelor, cat si inteligenta pura, finete, dublata de forta, imaginatia si spiritul ludic demne de un mare scriitor.

Desi a trebuit sa ma recunosc (bucuros!) infranta in aprehensiunile mele si am savurat realmente cartea, n-am fost atat de vrajita de ea ca luciat sau zum si nu pot spune cu mana pe inima ca e uau! super marfa de export, cum de nu s-a tradus deja in finlandeza si hindu, etc - poate s-a tradus si sunt eu tampita, ar fi culmea! Nu cred ca frantujii si englejii ar pricepe ceva din ideea geniala de a prezenta celebrele Petrila si Filiasi ca centre de importanta ale regatului lui Teodosie… Sau c-ar prinde ceva din stilul cronicarilor sau cel al lui Caragiale cu care se mai joaca Radulescu. Sau ca “da”-ul si “pa”-ul lui Caciulata le-ar smulge vreun zambet. Ok, marele monstrulet gheridemonul e o idee incredibila cu valoare universala, de acord! Poate gresesc eu…

Si nici nu ard s-o recitesc acum, in momentul asta, cand tocmai am terminat-o, cum marturisesc altii. O voi reciti, sunt convinsa ca mi-au scapat multe “cheite” si “soparle”, v-am spus ca Radulescu mi se pare extrem de inteligent. Dar nu mi-a spulberat pamantul de sub picioare, mi se pare mai degraba o realizare “tehnica” literara exceptionala decat cartea vietii mele.

Categoric, insa, Teodosie cel Mic este o lectura obligatorie. Eu as pune-o in manuale, ca poate invata copiii aia, in sfarsit, cum se scrie impecabil in romaneste fara ca asta sa sune ca o fanfara cantand tricolorul, fara sa fie desantat sau porcos, fara pretentii de parabole. Un scriitor care are o pofta de scris teribila si, ma repet, fiindca mi se pare esential pentru calitatea romanului, un spirit ludic uimitor. Bravo, Razvan Radulescu, de-abia astept sa citesc tot ce mai scrie!