Metropolis

Am citit de curand una dintre cartile lui Gabriel Garcia Marquez, o carte pe care nu am lasat-o din mana pana la ultima pagina. Vijelia.
Este o carte care m-a atras intr-un fel ciudat si nu ma pot hotari daca mi-a placut sau nu. As fi vrut sa pot spune ca e una dintre cartile exceptionale ale lui Marquez, insa ramane cumva in umbra celorlalte.

Inca din prima pagina m-am lasat prinsa de vijelia din Macondo – acelasi oras mitic din cartea Un veac de singuratate. Sa fie numele acestui oras acel ceva care m-a atras si m-a facut sa citesc pagina dupa pagina pana la final? Posibil.

Intreaga poveste se invarte in jurul mortii doctorului din sat, a carui existenta in Macondo e privita din trei puncte de vedere, ale celor trei personaje venite din generatii diferite: batranul colonel, fiica sa si nepotul. Acestia indeplinesc ritualul inmormantarii, desi intregul sat se impotriveste. Cele trei monologuri recreaza viata doctorului, evocand in acelasi timp “vijelia” pe care compania bananiera o lasa in urma sa.

Colonelul este cel care are o datorie morala fata de doctor, si, cu toate ca nu a fost de acord intru totul cu modul de viata si actiunile acestuia e in stare sa se lupte cu un sat intreg pentru a-si indeplini cuvantul dat.
Interesanta este povestea Isabellei, care, ramasa fara mama inca de la nastere si crescuta de catre mama vitrega, ajunge in situatia de a se casatori cu un tanar pe care nu il cunoaste nici in ziua casatoriei… acesta a ramas pentru ea doar Martin – tanarul cu “haina la patru nasturi” pe care il cunoscuse la un priveghi. Dupa un an de casnicie a plecat din viata ei, probabil pentru totdeauna, lasandu-i un copil – un baiat care, cu timpul, a inceput sa ii semene tatalui din ce in ce mai mult.
Copilul este prins fara sa vrea in agitatia provocata de moartea doctorului si unicul gand ce il framanta (pe care nu e in stare sa il rosteasca) este acela ca isi doreste sa fie oriunde altundeva decat in aceeasi camera cu mortul.

In paralel cu desfasurarea pregatirilor pentru inmormatare, are loc evocarea a 25 de ani din viata unui om pe care oamenii il urasc, care i-au asteptat moartea ca pe un lucru sfant. Doctorul reprezinta misterul acestei carti, sau poate banalul… Nu stiu cum as putea sa categorisesc aceasta viata. De ce vroia sa stea izolat, de ce manca iarba, de ce se spunea ca ar fi fost afemeiat? De ce nu mai vroia sa isi practice meseria? Este mult prea subtire firul ce desparte banalul de mister…

Este o carte pe care am citit-o in ritmul “vijeliei” ce scutura Mancondo si din care as putea spune ca nu am ramas cu nimic… insa adevarul este cu totul altul! Gabriel Garcia Marquez poate face dintr-un subiect aparent banal (o inmormantare) – o poveste, poate crea o realitate paralela care te cuprinde, in care te transpui fara sa vrei. Are talentul de a te face sa fii tu personajul principal din carte, sa fii pe rand fiecare personaj, sa traiesti si sa simti realitatea acestora.
Merita citita, si nu trebuie sa asteptati vreo vijelie ca si impuls… Cititi-o pur si simplu!